1 Martie -Legenda Mărțișorului

1 Martie la Școala Gimnazială Harman

Legenda Mărtișorului

În decursul a două zile am confecționat alături de copii școlii Gimnaziale Harman mărțișoare . Copii au fost foarte atenți calzi si receptivi având grijă să îndeplinească cu mare atenție toate cerințele pe care le-au avut de îndeplinit. Au stat în liniște ascultând cu atenție legenda mărțișorului iar mai apoi pașii pe care i-au avut de parcurs pentru a confecționa un mărțișor. Doamnele învățătoare au fost foarte drăguțe să mă lase să fac acest mic atelier alături de copii chiar ajutându-ma să împart si să îndemn copii. Pe parcursul acestor două zile totul a decurs foarte bine desigur păstrându-se normele prevăzute de lege și mai ales distanțarea socială .

Acest atelier m-a bucurat nu numai pe mine ci și pe copii. Fiecare copil a avut câte un plic care conține materiale precum :carton alb ,șnur ,carton roșu etc Iar sub îndrumarea mea am reușit să facem mărțișoare foarte frumoase de care mămicile, bunicile sau doamnele învățătoare s-au bucurat foarte mult. În pregătirea mărțișoarelor am folosit tehnici precum împăturire , lipire sau colorare care au adus un plus de creativitate copiilor.

Zarzara Maria -elev Seminarul Teologic "Dumitru Staniloae " Brasov

Galerie foto