Proiect educațional la Colegiul Național „Johannes Honterus“ și la Școala gimnazială Hărman. Elevii, despre valoarea râului Olt

Aproape o sută de elevi de la Colegiul „Johannes Honterus“ și de la școala gimnazială din Hărman participă în aceste zile la un proiect menit să le susțină dezvoltarea personală și lucrul în echipă, și să îi ajute, în același timp, să aprofundeze cunoștințele de istorie, geografie și biologie. Proiectul educațional „Dunărea și prietenii săi. Râul Olt – apa de lângă noi“, lansat ieri de Soroptimist International – club Brașov are pornește de la conștientizarea apei și a importanței bogăției naturale pe care o reprezintă Dunărea pentru România și pentru țările tranzitate, iar la Brașov, Oltul, ca afluent al acesteia. Tema este însă doar un „motiv“ însă, pentru a-i face pe elevi să lucreze împreună și pentur a le capta atenția spre diferite teme care i-ar putea sprijini pe viitor, în dezvoltarea personală, spune Rodina Măciucă, reprezentanta Soroptimist – club Brașov.

Teste de calitate a apei și poezie despre Olt

Proiectul educațional „Dunărea și prietenii săi. Râul Olt – apa de lângă noi“ este o combinație de activități dedicate Oltului și Dunării, aceste activități fiind propuse, în mare parte, tot de elevi. În cadrul proiectului, elevii, mai mari şi mai mici, au posibilitatea să participe la experimente de testare a calităţii apei, organizate de asociația Schubz, din Râșnov, sau să scrie poezii pe tema Oltului, aceasta din urmă fiind, de altfel, o activitatea pe care ei au propus-o.

citește mai mult

Elevii despre valoarea râului Olt